Mai citim basme copiilor?

…Sau le tinem doar pentru noi, considerandu-le prea agresive pentru copii si/sau explicite in imagini violente (de exemplu, surorile Cenusaresei care isi taie bucati din picioare pentru a incalta pantoful de clestar prea mic sau vrajitoarea cea rea care este legata de patru cai si sfasiata de acestia in cele patru zari drept pedeapsa)?

Lucrez intr-un centru educational prin care se perinda saptamanal zeci de copii pana in 14 ani, iar majoritatea nu au citit sau nu le-a fost citita niciodata o poveste adevarata. De ce? Pentru ca parintii nu vor sa perverteasca mintea inocenta a copiilor lor (si prefera sa-i duca la de la 5 ani la psiholog). Ce nu stiu paritii (cu toate teoriile de psihologie citite) este ca un copil are nevoie de acest tip de lectura. Prin basme copilul este pus fata in fata cu temerile lui, agresivitatea lui, sentimentele lui de invidie si de ura (da, copiii au si astfel de sentimente) si invata sa le gestioneze – pentru ca binele invinge intotdeauna in basme.

Sunt, de asemenea, parinti care refuza sa citeasca basme copiilor pentru ca acestea nu sunt adevarate, iar copilul poate dezvolta o imaginatie prea bogata. Lucru care nu-i face bine, deoarece copilul trebuie sa fie ancorat in realitate, nu asa? In plus, ca parinte, scapi de frica ca iti minti copilul povestindu-i intamplari neadevarate.

Basmele au raspuns la orice intrebare! „E adevarat?” – poate intreba copilul. Iar basmul ii raspunde: „A fost odata, intr-un tinut indepartat…”; „In vremuri stravechi, pe cand dorintele inca se implineau…”. Aceasta e o realitate, insa una diferita de realitatea prezenta. Astfel copilul poate incepe sa-si imagineze, stiind ca ce i se povesteste nu este 100% fictiune, dar nici 100% realitate. Insa nu asta este intrebarea esentiala pentru un copil ci „Era bun sau era rau?”. Adica este mai interesat daca actiunile eroului sunt conforme cu Binele sau cu Raul. Atunci cand copilul intreaba daca o poveste este adevarata, pe el de fapt il intereseaza daca acea poveste contribuie cu ceva inportant la intelegerea lui, daca ea ii poate da raspunsuri la preocuparile lui.

Unor parinti le este teama ca, daca vor citi basme copiilor, acestia vor crede asa de mult in fantezia povestilor incat nu se vor adapta cerintelor realitatii. Se aduc in discutie persoane care, in ciuda faptului ca au trecut de copilarie, se retrag in taramul fantasmelor din cauza ca au prea multa imaginatie. Nimic mai neadevarat. Cei care traiesc exclusiv intr-o lume de fantasme sunt marcati de o contemplare obsedanta care se opreste mereu asupra unor subiecte marunte. Departe de a avea o imaginatie bogata, acesti indivizi raman blocati in anxietatile lor repetitive sau in reveriile de satisfacere a unei dorinte. In schimb, un copil care citeste basme, va avea o imaginatie atat de bogata incat nu va ramane blocat in limitele inguste ale propriilor anxietati sau in satisfacerea dorintelor.

Un copil nu are o gandire la fel de structurata ca a unui adult, el nu poate gandi sistematic. Astfel, pentru a gasi raspunsuri la problemele pe care le are si pentru a intelege lumea din jurul lui, copilul creaza fantasme in jurul acestor probleme pentru a le gasi rezolvarea.

Sunt in zilele noastre carti pentru copii cu asa-zise basme – eu le spun basme contrafacute. Povesti din care au disparut sau au fost indulcite personajele negative – pentru a nu speria, chipurile, copiii. Insa odata cu distrugerea monstrilor, aceste povesti contrafacute au neglijat monstrul de care copilul se teme cel mai mult – el insusi. Astfel, copilul nu mai poate fantasma in jurul monstrului pentru ca nu mai stie cum, nu va mai reusi sa-l infranga, si este obligat sa il ascunda in inconstient, cazand prada celor mai mari anxietati. Sa vorbesti numai despre lucruri bune si frumoase in povesti, ignorand monstrul si raul, poti crede ca copilul va fi mai bun si va creste mai frumos. Din pacate nu este asa, eul rational nu va triumfa asupra sinelui intunecat, deoarece copilul nu are armele si nu cunoaste strategia pentru a face asta. Fricile si sentimentele negative vor fi adanc ingropate in inconstient, insa cel mai trist este cand acestea ies la suprafata si il terorizeaza pe copil, iar el nu va stii sa se apere.

Parintii care nu spun basme copiilor spun ca acestea sunt pline de monstri si agresivitate, dar nu vad lucrurile frumoase din basme, faptul ca ele au mereu un final fericit. Iar acest final fericit, chiar daca un adult il poate ignora, un copil nu si-l poate imagina singur.

Cititi basme copiilor! Le face bine, ii face intregi, constienti de ei insisi si invingatori.

Mari Popescu